Iată-ne, deja, la a doua excursie organizată de NU-I BAI, HAI LA DRUM! în așa numitul ”Ținut al Pietrei”-zona Năeni din județul Buzău.

            Cum suntem într-o perioadă din an în care vremea este foarte capricioasă și schimbătoare, șansele de ploaie erau undeva peste 50%, ca și în cazul excursiei de săptămâna trecută de la Fortul Jilava-Comana, deci, cu posibile implicații asupra participării turiștilor noștri. Așa că, unii s-au răzgândit cu o seară înainte, unii chiar în ziua plecării, dar, nu-i nimic, entuziasmul celor care am rămas era intact, indiferent de vreme și vremuri. Am rămas, așa cum se spune, ”puțini dar buni”.

            La fel ca și săptămâna trecută, ne-am prezentat cu mult timp înainte de ora de îmbarcare, la fel și mașina noastră și, fiind toți, am plecat chiar un pic mai devreme la drum, pentru a ajunge cât mai de dimineață la Năieni, deoarece, în general, este acalmie din punct de vedere meteorologic până pe după-amiază, timp în care să străbatem traseul până la Chilia lui Ambrozie, călugărul prieten cu animalele pădurii, care cânta îngerește. Pe drum, în timp ce povestim despre obiectivele turistice pe care urmează să le vizităm, vremea este în continuare nehotărâtă, în opoziție cu dorința noastră de a călători, adică foarte hotărâți.

            Ajungem destul de repede la destinație, după aproximativ două ore, în satul Vârf, comuna Năeni, o zonă mai puțin cunoscută și explorată, ceea ce nouă ne place, fiind la momentul acela chiar singurul grup care vizita regiunea respectivă. În general, județul Buzău, cu un bogat potențial turistic, este mai puțin preferat de agențiile de turism, din motive pe care nu le înțeleg, dar pe care le accept, pentru că ne lasă nouă, celor care vrem să cunoaștem și alte zone turistice din România, decât cele clasice, mai mult spațiu și liniște.

            Ne echipăm corespunzător, pentru o drumeție pe ploaie, ne luăm rucsacii și toate cele necesare pentru un picnic în mijlocul naturii, pentru că nu am renunțat la această idee sădită în mintea noastră încă din ziua în care am mers în recunoaștere în această zonă, înainte chiar de a ne face firma, și visam cu ochii deschiși cum vom veni pe aici cu turiștii noștri, cum vom face picnic în poienile pline cu flori, cum Mircea le va povesti despre flora spontană întâlnită pe traseu.

            Pornim așadar la drum, prin satul în amorțire încă, probabil și din cauza ploii care cădea mărunt, coborâm pe lângă casele sărăcăcioase și ajungem la prima încercare a zilei, o zonă plină cu noroi, pe care o depășim fără prea mari probleme, dragostea pentru natură și pentru călătorii fiind mai puternică decât intemperiile vremii. Pe măsură ce înaintăm pe traseu, vremea se îmbunează, norii se împrăștie iar muntele ne primește în Împărăția sa, văzând cât de dârzi și hotărâți suntem. Sigur și călugărul Ambrozie ne călăuzește pașii prin zona care i-a fost casă atâția zeci de ani și ne invită să urcăm în chilie, deoarece, exact atunci când am ajuns acolo și am pornit pe poteca îngustă și abruptă care ne conduce șerpuind până sub chilie, a ieșit soarele. Urcăm doar câțiva din grup în chilie, ceilalți având rău de înălțime sau temându-se de scările abrupte. Ne reculegem în chilie, facem câteva poze, după care coborâm la bază, reîntregim grupul și cum iarba și soarele ne îmbie la relaxare, întindem pătura adusă de Mircea și facem un picnic pe cinste, cu produse tradiționale, în mijlocul naturii primitoare. Pe drumul de întoarcere ne întâlnim cu un sătean în vârstă care ne povestește mai multe despre călugărul Ambrozie, inclusiv lucruri mai picante și ne invită, mai în glumă, mai în serios să-l ajutăm la câmp deoarece are 5 sape pe care le putem folosi. La sfârșit ne face o urare din suflet, să ajungem la vârsta dumnealui!

            Următoarea etapă a călătoriei noastre, după deplasarea către centrul satului Vârf, este reprezentată de vizitarea Bisericii dintr-o piatră, unde ne așteaptă Părintele Macarie pentru a ne relata lucruri interesante. Este o biserică din piatră, atât în exterior cât și în interior, inclusiv catapeteasma, lucru mai rar întâlnit în ortodoxie.

            Pe tot drumul parcurs din sat până la biserică ne-a însoțit un grup de copii, ghizi locali, care ne-au povestit, la fel ca și atunci când am fost în recunoaștere, diverse lucruri despre zonă. Sunt copiii care i-au ținut de urât șoferului nostru, atâta timp cât noi am fost în drumeție, cărora le mulțumim în acest sens.

            Și pentru că vremea chiar se îndreptase și ne îmbia la plimbare, vizităm și mormintele tracice, din care au dispărut din păcate multe obiecte, inclusiv capacele, doar o parte dintre acestea fiind salvate de Muzeul Județean din Buzău. Ne îndreptăm pașii pe un drum pietruit pe lângă cariera de piatră, spre Tabăra de sculptură din anii ’80, unde copii din Slobozia, Chișinău și Buzău au sculptat în piatră, având drept temă ”Dacologia”. Inventariem, interpretăm și ne facem poză cu aproape fiecare sculptură în parte, găsim și apă de ploaie adunată într-una dintre sculpturi, pe care o valorificăm cu repeziciune, încercând să ne curățăm pantalonii și bocancii, astfel încât să nu ne urcăm murdari în microbuz.

            Ștefan, șoferul nostru, ne face o surpriză și vine în întîmpinarea noastră pe drum, și pentru că este normal și civilizat să respectăm mijlocul de transport și pe cel care-l conduce, ne încălțăm cu ciupicii aduși de acasă și pornim către București, nu înainte de a ne opri la magazinul din sat pentru a ne potoli setea și pofta de înghețată.

            Mai povestim pe drumul spre casă despre planurile de viitor, despre excursiile ce urmează, promițându-ne să ne întâlnim cât mai curând.

Mulțumim tuturor turiștilor noștri, fiecare având o contribuție importantă la reușita excursiei, șoferului nostru Ștefan, Părintelui Macarie, lui Mircea-responsabilul cu fotografiile, flora zonei și Facebook.

            Cu speranța unor noi revederi și mulțumirea unei excursii reușite, a consemnat aceste rânduri, Andreea, Nu-i bai, hai la drum!