Cea de a treia excursie a noastră, desfășurată, ca de obicei, sub motto-ul ”NU-I BAI, HAI LA DRUM!”, a fost cea mai solicitată de către turiștii noștri, fiind un circuit turistic clasic, către o destinație turistică intrată pe lista ofertelor agențiilor de turism din România de câțiva ani de zile. Așadar, lista s-a făcut și s-a desfăcut până în seara de dinainte de plecarea în excursie, unii râzgândindu-se din diverse motive, alții hotărându-se să ne însoțească pe ultima sută de metri, ceea ce pentru noi a fost o bucurie, deoarece orice persoană ce devine turistul nostru reprezintă încă un prieten câștigat într-o lume și o viață efemere în care doar oamenii și amintirile contează. Și cum cele mai frumoase amintiri se crează de-a lungul unei călătorii, cum să nu fim bucuroși de numărul mare de turiști care ne însoțește? 

            Așa cum spuneam, a fost excursia la care a participat cel mai mare număr de turiști de când ființăm noi, adică de aproape/doar 3 luni de zile, ceea ce ne-a permis, în sfârșit, să apelăm ca mijloc de transport, la un autocar, cu 50 de locuri, unul confortabil, pentru un drum atât de lung, cu un șofer profesionist, cu care eu, ca ghid, am mai colaborat și în trecut.

            După toate pregătirile de zile întregi, astfel încât totul să fie în regulă, cu emoțiile inerente unei excursii atât de lungi și cu un număr așa de mare de participanți, după o noapte de nesomn și nerăbdare, conștienți de existența unor factori pe care nu-i vom putea controla, precum timpul petrecut în vamă, vremea etc., iată-ne, în sfârșit, ajunși la punctul de întâlnire, unde, ca de obicei, unii dintre turiștii noștri au sosit mult mai devreme decât ora anunțată în acest scop, semn de nerăbdare și din partea lor.

            Odată ajunși la îmbarcare, eu, Mircea și Alexandru ne amestecăm printre turiști, facem cunoștință cu cei noi, ne îmbrățișăm cu cei vechi, oameni dragi sufletului nostru (cred că-i putem numi așa, deoarece, chiar dacă au fost cu noi doar la primele două excursii, parcă ne cunoaștem de-o viață), discutăm și ne împărtășim, dorința de a merge, împreună, în cât mai multe excursii.

            Când încep să strig lista pentru prezență și pentru îmbarcare, constat că toată lumea este prezentă, nu a întârziat nimeni, așa că este timpul să plecăm în aventură!

            Ieșim repede din București, spre norocul nostru, intrăm pe autostradă, și ne îndreptăm către Vama Veche, traseul ales fiind București-Constanța-Vama Veche-Balcic-Cap Caliacra și retur, în speranța că punctul de frontieră de la Vama Veche nu este așa de solicitat precum cel din Giurgiu. În plus, vom străbate traseul de pe Coasta Mării Negre, prilej de a povesti despre turismul de litoral românesc în paralel/în opoziție cu cel bulgăresc. Pe drum facem două opriri până în vamă pentru a ne bea cafeaua de dimineață, pentru a servi masa, pentru a ne mai dezmorți și bucura de vremea frumoasă.

            Ajunși în vamă petrecem ceva timp până ne vine rândul la control, constatăm că și alte agenții au avut aceeași idee de a tranzita prin Vama Veche, iar cea mai hazlie întâmplare a fost atunci când o doamnă organizator al unei excursii cu microbuzul mă abordează cu privire la destinația noastră, taxe de intrare, modalitatea de acces etc., deoarece dânsa nu a mai fost la Balcic și, pe deasupra, și-a uitat și cartea de identitate acasă, ceea ce o determină să-și lase grupul singur și să-i aștepte în graniță, la întoarcere, dacă se mai întorc pe acolo!!!!!

            După ce trecem granița, începem să povestim despre îndrăgita Regina Maria a României, care, într-o scrisoare adresată românilor, spunea în felul următor: ”Când veți citi aceste rânduri, poporul meu, eu voi fi trecut pragul tăcerii eterne… Și totuși, pentru marea mea iubire pe care v-am dat-o chezășie, doresc să vă vorbesc din nou… Am devenit a voastră, pentru bucurie și pentru mâhnire. Când privesc în urmă, este greu să spun care a fost mai mare, bucuria sau mâhnirea. Eu cred că mai mare a fost bucuria, dar prea îndelungată a fost mâhnirea”. A fost o regină îndrăgită de români, poate cea mai frumoasă, pasionată de modă, pedantă, elegantă, îmbrăcând cu plăcere și fiind ambasadoare a costumului popular românesc de câte ori avea ocazia, care stăpânea arta conversației și a comportamentului, inteligentă, foarte convingătoare în discursurile sale, deci un foarte bun orator dar și organizator, pasionată de flori-marea bucurie a vieții ei, așa cum mărturisea deseori, pictură și scris, numită ”Mama răniților” sau ”Soacra Balcanilor”.

            Poveștile și legendele despre Regina Maria și despre Balcic ne-au ocupat timpul, astfel că nici nu ne-am dat seama când am ajuns la Balcic-Orașul alb, reședința de vară preferată a reginei, pe care a construit-o și amenajat-o după ideile și gusturile sale.

            Părăsim autocarul care se retrage în parcare, la umbră, și pentru câteva ore, însoțiți de Regia Maria, prin intermediul fotografiilor amplasate pretutindeni, vizităm Grădina botanică întinsă pe 35 ha, care, datorită celor peste 250 specii de cactuși, este considerată unicat la nivelul Europei Centrale și de Est. Începem cu inerenta coadă la bilete, la două case, deoarece, grădina și castelul se află sub administrarea a două instituții diferite, ceea ce a creat această situație. Numărul mare de turiști prezenți la Balcic, veniți în mod organizat sau pe cont propriu, face dificilă deplasarea noastră, așa că ne împărțim în trei grupuri mai mici, însoțite de mine, Mircea și Alexandru, alți turiști preferând întâi să servească masa și apoi să viziteze. Căldura și umiditatea  apăsătoare, chiar dacă erau anunțate și șanse de ploaie, ne obosesc la fiecare pas, dar nu scăpăm niciun colțișor nevizitat, atât diversitatea de grădini, mai ales cactușii plantați în aer liber dar și sera de cactuși, cât și trandafirii din grădina de jos, de sub capelă, într-o diversă gamă sortimentală, cu mirosuri amețitoare. Trecem pe lângă clădirile destinate în trecut familiei regale dar și oaspeților acesteia, unele dintre ele transformate în restaurante, magazine cu suveniruri, ne adăpostim de soare pe aleea umbrită de chiparoși, ne odihnim pe băncuțele amplasate pretutindeni, facem poze florilor, Mircea pozează tot ce întâlnește în cale dar și pe turiști. Ajungem la Aleea Vinului și la crama unde putem degusta vinuri dintre cele mai deosebite, cu migdale, smochine, zmeură, evident trandafiri, de unde putem și achiziționa ceea ce ne-a plăcut. Tot acolo putem degusta și dulciuri, rahatul, dulcețurile de trandafiri, fiind cele mai cunoscute și solicitate, brandul Bulgariei. De acolo coborâm spre Grădina Cascadei și la o intersecție de drumuri, o parte din grup îndreptându-se cu Mircea și Alexandru spre castel, o altă parte mă însoțește spre Capela Stella Maris-locul ales de Regina Maria pentru a-i fi depusă inima, după trecerea sa în neființă. Trecem peste Puntea Suspinelor și ne punem o dorință în gând, așa cum spune legenda, ajungem la Templul Apelor-locul preferat de regină pentru a-și serba zilele onomastice, cu vedere la mare și cu un peisaj deosebit și ajungem în liniștea și răcoarea care însoțesc micuța capelă, atât în interior cât și în exterior, unde punem câteva lumânări și ne cumpărăm diverse suverniruri de la vânzătorii ambulanți din zonă, care, bineînțeles că vorbesc și limba română, ceea ce ne face să ne simțim ca acasă, într-un loc care a aparținut, cândva, României. După ce ne reculegem câteva minute, ne îndreptăm spre castel, prin Grădina de trandafiri, unde nu mai știm pe care să-i fotografiem și mirosim mai întâi. Ne intersectăm pe drum cu celălalt grup al nostru care face traseul nostru anterior în sens invers și ne propunem să ne întâlnim, așa cum am stabilit și în autocar, la ieșirea din grădină spre plajă. Vizităm în sfârșit și Castelul, cu o amplasare deosebită, spre soare și mare, cu o arhitectură în combinație de stiluri, minaretul dinspre mare trădând stilul turcesc, răcoros, intrând, pentru o perioadă, în casa și viața Reginei Maria, care și aici ne însoțește pretutindeni, prin intermediul fotografiilor și tablourilor.

            Odată ieșiți spre plajă, ne bucurăm de briza mării și, înfometați și obosiți, ne așezăm la o terasă de pe malul mării unde ne comandăm, în general, preparate și băuturi locale. Între timp au apărut și ceilalți turiști ai noștri care au servit masa sus, în oraș, și care, pregătiți cu costumele de baie, se răcoresc în apa Mării Negre. În timp ce mâncăm depănăm cu încântare impresii despre ceea ce am văzut, ne tragem sufletul, ne potolim foamea și ne hidratăm. Și pentru că după ce mâncăm, unii nu mai avem chef de mers pe jos, în căldura dogoritoare, iau decizia să chem autocarul jos, pe faleză, pentru a ne lua de acolo, după ce, anterior, i-a luat pe turiștii care au plecat sus, în oraș, și s-au strâns la ora fixată.

            După mai multe eforturi și insistențe, unii dintre turiști întârziind la îmbarcare sau dornici de a mai achiziționa ultimele suveniruri, părăsim, cu regrete, frumosul Balcic, cu promisiunea că vom reveni cât de curând!

            Ieșim din Balcic și ne îndreptăm către Cap Caliacra-un promontoriu stâncos ce se întinde pe aproximativ 2 km de-a lungul Coastei Mării Negre, cu o amplasare strategică și peisaje deosebite, marea având o culoare de smarald, unde regăsim Cetatea medievală Tirizis, Capela ridicată în memoria Sfântului Nicolae-ocrotitorul pescarilor, Muzeul arheologic Caliacra, un restaurant ce oferă delicioase produse din pește, cu o priveliște de vis. Povestim despre legendele ce însoțesc zona dar și despre faptul că este declarată rezervație naturală, datorită, mai ales, numeroaselor specii de păsări existente în zonă. După ce facem multe fotografii, inclusiv cu mascota noastră, Ștrumfița, scoasă pentru prima dată la plimbare, pe a cărei rochiță am imprimat sigla firmei noastre, astfel încât să nu se piardă pe traseu, ne îndreptăm, agale, spre autocar.

            Drumul până în Vamă îl parcurgem cu ușurință, însă, acolo, ni se pune răbdarea la încercare, pierzând destul de mult timp până ne-a venit rândul și până ne-au verificat actele. Din discuțiile cu ghizii și șoferii care au plecat de dimineață prin Vama Giurgiu aflu că a fost aglomerat și acolo, așa că orice variantă am fi ales, tot am fi așteptat destul de mult timp. Mai discutăm, mai mâncăm și bem câte ceva, unii mai fug la Duty Free, astfel încât să treacă timpul mai repede.

            În sfârșit scăpăm de vamă și ne îndreptăm spre București, mai povestim și despre alte atracții turistice, mai ales antropice, mai puțin vizitate, amplasate pe litoralul Mării Negre, cu o istorie destul de zbuciumată, organizăm tombola și aflăm câștigătorii premiilor puse în joc!

            Ajungem aproape de miezul nopții în București obosiți dar fericiți și mulțumiți de modul în care ne-am petrecut împreună această zi minunată.

Mai povestim pe drumul spre casă despre planurile de viitor, despre excursiile ce urmează, promițându-ne să ne întâlnim cât mai curând.

Mulțumim tuturor turiștilor noștri, fiecare având o contribuție importantă la reușita excursiei, șoferului nostru pentru efort, lui Alexandru și lui Mircea, pentru implicare și răbdare, lui Vichilione-responsabila cu Ștrumfița și cu voia bună!

            Cu speranța unor noi revederi și mulțumirea unei excursii reușite, a consemnat aceste rânduri, Andreea, Nu-i bai, hai la drum!