Este posibil ca imaginea să conÅ£ină: copac, casă, plantă, masă şi în aer liber

      Iată-ne ajunși deja la cea de a patra excursie organizată de ”NU-I BAI, HAI LA DRUM!” la doar 3 luni de la lansarea firmei, în speță a paginii noastre de Facebook, a site-ului, respectiv a primelor 12 excursii. În acest interval de timp, atât numărul de solicitări și de turiști a crescut, cât și numărul turiștilor fideli. Ne bucurăm de fiecare dată de prezența în excursiile noastre a celor care deja ne-au devenit prieteni, dar și de participarea unor noi turiști, din ce în ce mai mulți cu fiecare ocazie, pe care ne străduim din tot sufletul să-i mulțumim și să le satisfacem, mai ales, dorința de a călători în condiții optime. De aceea, alegem cu atenție obiectivele turistice, numărul de kilometri parcurși, ruta optimă, mijlocul de transport, șoferul, serviciile și surprizele oferite. Pentru că, de fiecare dată, încercăm o nouă abordare și o nouă surpriză, în funcție de particularitatea excursiei: tombolă cu premii în excursii și obiecte necesare unei călătorii, picnic, vizitarea unor obiective turistice neincluse în program etc..

    De data aceasta, așa cum spune și tema traseului, toată excursia a fost o adevărată lecție de istorie, obiectivele vizitate cu această ocazie având un rol important în desfășurarea evenimentelor din zonă, cu o influență majoră asupra locuitorilor și locurilor prin care ne-am plimbat. Numărul solicitărilor a crescut, mai ales, cu câteva zile înainte, alegerea mijlocului de transport fiind cea potrivită, cu un grad de ocupare aproape de 100%, ce a oferit condiții optime de călătorie, în condiții de calitate.

     Așa că, iată-ne din nou, împreună, la locul nostru de îmbarcare, deja consacrat, un pic mai târziu decât de obicei (7.15), datorită proximității obiectivelor turistice ce urmau a fi vizitate, față de București. Ca de obicei, majoritatea turiștilor, nerăbdătoare, a sosit cu mult timp înainte de ora plecării, pregătiți de o nouă aventură împreună. Strigăm prezența, ne îmbarcăm și pornim la drum, acompaniați de o vreme perfectă.

    După o scurtă oprire intermediară pentru a lua micul dejun, ne îndreptăm către primul nostru obiectiv, Domeniul lui Ion Hagianoff (fost ministru de externe al Bulgariei, care a trăit 69 de ani pe acest domeniu, în timpul căruia satul Manasia a cunoscut cea mai prosperă perioadă) sau Domeniul Manasia, așa cum este cunoscut în prezent, unde ne așteaptă ghida locală. Trebuie menționat faptul că acest domeniu este unul privat și că vizita nu se poate face individual, ci doar în grup organizat, cu programare prealabilă. De aceea, cu atât mai mare   ne-a fost bucuria de a putea pătrunde pe teritoriul acestui domeniu, așa cum se precizează pe site-ul lor: o bijuterie de patrimoniu unică în peisajul Bărăganului, primul monument istoric Clasa A, de importanță națională, restaurat integral în județul Ialomița, cu o istorie ce începe în anii 1650. Anterior vizitei, când am făcut programarea, mi s-a spus că turul durează maxim o oră. Ce credeți? A durat 2 ore și un sfert, și tot nu ne-am săturat de privit, admirat, fotografiat și ascultat poveștile interesante ale minunatei și răbdătoarei noastre ghide, Corina Radu, presărate și cu picanterii, cu amintiri ale unor persoane care au trăit în acea perioadă și care au oferit mărturii valoroase a ceea ce se întâmpla la conac. Am început incursiunea în istoria domeniului cu încăperile de la subsol, am continuat cu crama, singura din România, aflată la subsolul unei proprietăți, ce se întinde pe o suprafață atât de vastă. Poate cea mai captivantă poveste relatată de ghida noastră aici, s-a referit la modul în care erau curățate pe interior imensele butoaie de vin: o fată de statură mică, pe care au și cunoscut-o actualii proprietari ai Domeniului Manasia, intra pe orificiul de jos al butoiului, aprindea și lipea două lumânări pe cele două laturi ale butoiului, în interiorul acestuia, râcâia ceea ce se depunea pe pereți, iar ceea ce rezulta era folosit în industria cosmeticelor. Am continuat cu conacul de deasupra, cu numeroase încăperi amenajate cu gust, în spiritul perioadei de înflorire, dna Ariadna Löwendal Dănilă, actuala proprietară începând cu anul 2006, care merită toate felicitările pentru modul în care s-a implicat și se implică în renovarea, amenajarea și dotarea întregului Domeniu Manasia, cumpărând fără încetare obiecte vechi de la licitații pentru a mobila și dota aceste camere în mod corespunzător. Fiecare obiect ce decorează conacul are o istorie și se încadrează perfect cu celelalte obiecte de mobilier, și cu specificul arhitectural interior sau exterior. Ajungem la etaj, la bibliotecă, a cărei ușă era mereu închisă și draperiile trase, accesul femeilor fiind interzis, așa cum ne relatează ghida noastră. Ne îndreptăm către încăperea în care se află cutiuțele muzicale, funcționale, din care plutește și ne învăluie pe toți, o melodie dumnezeiască, ce ne trimite cu gândul la copilărie. Toată vizita este un amalgam de trăiri, senzații, amintiri, rar întâlnit în același loc, în același timp, vocea suavă a ghidei noastre întregind tot acest tablou. Parcă ea nu există de fapt, ci doar vocea ei ne însoțește în timpuri demult apuse, dar atât de interesante, fiecare dintre noi transpunând-ne în acele vremuri, în forme, personaje și întâmplări doar de noi știute. După ce reușim cu greu să ne despărțim de conac, ieșim afară pe domeniu, și începem plimbarea pe sub arborii seculari, prin grădină, ne odihnim un pic în foișor, trecem pe lângă iazul cu rațe, pe lângă țarcul cu păuni, căruța cu coviltir, parcă gata de pornit la drum, deoarece beneficia de toate dotările și amenajările necesare și ne oprim pentru o ultimă poză de grup la fântână. Cu greu ne luăm la revedere de la ghida noastră, care, parcă, nici ea nu ne lasă să plecăm și-i mulțumim pentru toate informațiile oferite și pentru căldură cu care ne-a primit, cu promisiunea că vom reveni cât de curând.

    Următorul nostru obiectiv este Curtea Domnească de la Târgoviște, despre a cărei istorie zbuciumată povestim pe drum, trecând prin mai multe etape de dezvoltare, în timpul lui Matei Basarab, spun istoricii, cunoscând cea mai importantă perioadă de înflorire. Și pentru că, așa cum am stabilit, cuvintele de ordine din această zi sunt Ialomița și Dâmbovița, povestim despre aceste două județe, despre aceste două râuri, legende și fapte interesante.

      Ajunși la Curtea Domnească, plătim taxa de intrare, ne întâlnim cu ghidul local și începem periplul prin istoria unui oraș foarte important al României, din punct de vedere economic, politic, militar, cultural etc., fostă capitală a Țării Românești. Cu siguranță, datorită grupului nostru format din oameni de calitate, ghidul nostru, la fel ca la Domeniul Manasia, ne însoțește și ne povestește pe larg despre această fostă reședință domnească, chiar dacă este sunat de la poartă că au sosit și alte grupuri. Începem vizita cu Biserica Domnească, continuăm cu zidurile de incintă, ne îndreptăm către Turnul Chindiei, Muzeul Tiparului și al Cărții Vechi Românești și, în final, Biserica Sfânta Vineri-loc de rugăciune și reculegere sufletească pentru grupul nostru, în pace și liniste.

     Și cum călătorului îi stă bine cu drumul, dar care mai trebuie să se și hrănească pentru a putea rezista până la sfârșitul excursiei, luăm o pauză la o terasă aflată în apropierea Curții Domnești, împărtășindu-ne impresiile despre ceea ce am vizitat și curiozitatea și nerăbdarea pentru ceea ce urmează.

      A urmat deplasarea către Mănăstirea Dealu (1500), situată în apropiere, despre care măicuța ghid, la fel de primitoare și dornică de a ne povesti cât mai multe și în biserica mare, și în muzeu și în biserica mică, ne-a spus că este importantă din 3 motive: este prima biserică cu 3 turle, aici a funcționat prima tipografie din România, este cea mai mare necropolă domnească. Însă, pe noi toți ne-a impresionat Biserica mică, o bijuterie arhitecturală, catapeteasma din lemn de păr sălbatic, sculptată cu multă migală, o adevărată operă de artă și pictura punct cu punct ”Acoperământul Maicii Domnului”. Și cum nu ne lăsam duși din această biserică, punând întrebări și fiind foarte preocupați de tot ceea ce ne povestea măicuța, aceasta ne-a adus, fiecăruia, spre o informare suplimentară, câte un ghid complet al Mănăstirii Dealu, crezând inițial, așa cum ne-a mărturisit, că suntem un grup de profesori. Să nu uităm și de locul de belvedere cu arcade, care semăna izbitor cu Templul Apei din Balcic, doar că de acolo se vedea Târgoviștea și nu Marea Neagră.

       Ultimul nostru obiectiv, surpriza din program, Mănăstirea Viforâta (1530), o oază de liniște și pace, ne întâmpină cu cântecul măicuțelor și cu un soare la apus, care se reflectă pe biserică și flori, condiții ideale pentru poze reușite. Mă îndrept către chiliile măicuțelor pentru a întreba de maica ghid. Mă întâmpină cu căldură o măicuță care, parcă, mă cunoștea de o viață și care mă întreabă dacă nu primesc niște colivă. Îi spun că sunt cu grupul meu și-mi spune că mi-o trimite pe măicuța ghid și-mi aduce colivă. I-am mulțumit și m-am îndreptat către biserică. Ceea ce este particular acestei mănăstiri este prezența singurei icoane făcătoare de minuni din județul Dâmbovița.

     Când ieșim din biserică mă întâmpină măicuța cu o îmbrățișare și cu o farfurie întreagă cu colivă, farfurii și tacâmuri, pe care ni le oferă cu drag. Spunem bogdaproste și ne așezăm împreună, la o masă cu bănci în afara bisericii, savurând ceea ce ni s-a oferit.

      Mulțumiți, obosiți dar relaxați, cred eu fericiți și mulțumiți sufletește, după această zi încărcată, ne îndreptăm către București unde ajungem, așa cum planificasem, în jurul orelor 20.00.

     Mai povestim pe drumul spre casă despre România turistică, despre planurile de viitor, despre excursiile ce urmează, promițându-ne să ne întâlnim cât mai curând.

    Mulțumim tuturor turiștilor noștri, un grup cu oameni de calitate, fiecare având o contribuție importantă la reușita excursiei, șoferului nostru-dnul Nicu cel simpatic, lui Alexandru și lui Mircea, pentru implicare, lui Vichilione-responsabila cu Ștrumfița și cu voia bună! Mulțumim, de asemenea, ghizilor noștri locali, care au întregit și completat povestea fiecărui obiectiv în parte, ghizilor de la Domeniul Manasia și Curtea Domnească Târgoviște, maicilor de la Mănăstirea Dealu și Mănăstirea Viforâta.

     Cu speranța unor noi revederi și mulțumirea unei excursii reușite, a consemnat aceste rânduri, Andreea, Nu-i bai, hai la drum!