Mijloc de transport

Grad de dificultate

Redus

Vârsta recomandată

5 ani +

Modalitatea de cazare

Nu necesită

Durata

O zi

Tarif/persoană

90 Lei

CĂLĂTORIE ÎN ”ȚINUTUL PIETREI”

 

18 mai, 5 octombrie 2019 (sâmbătă)

           

Haideți să descoperim împreună așa numitul ”Ținut al Pietrei”, zona Năieni, județul Buzău, mai puțin cunoscut, dar încărcat de obiective turistice interesante ce se cer a fi explorate, reprezentând o îmbinare a drumețiilor în natură, punct de pornire pentru viitoare noi excursii!

Plecarea se face la ora 7.15 din fața Parcului Tineretului. Sunteți rugați să vă prezentați la îmbarcare la ora 7.00.

Sosirea în București se va face la orele 19.00-19.30, în funcție de trafic.

Traseul va fi următorul: Bucureşti-Năieni (Biserica dintr-o piatră, Necropola tracică, Tabăra de sculptură, Chilia lui Ambrozie)-Bucureşti (aprox. 200 km).

Tarif: 90 lei/persoană

 

  • BISERICA DINTR-O PIATRĂ DIN NĂIENI a fost construită în întregime din calcar de Năieni, inclusiv catapeteasma și strana sunt dantelate în piatră, lucru foarte rar întâlnit în ortodoxia europeană (finalizată în anul 2008).
  • NECROPOLA TRACICĂ din apropierea bisericii unde găsim patru morminte sculptate în piatră în urmă cu 2600 de ani. Aici erau înhumați tracii care locuiau pe vârful dealului din zona Taberei de Sculptură.
  • Ne îndreptăm pașii, într-o scurtă plimbare ușoară, către CARIERA DE PIATRĂ ȘI TABĂRA DE SCULPTURĂ DE LA NĂIENI. Lucrările sunt realizate de copii din zonă și nu numai, din calcar cochilifer extras din Cariera de piatră de mai jos, începând cu anul 1986. Este locul unde putem face un picnic la iarbă verde!
  • Ne întoarcem în sat și urmăm traseul, într-o drumeție ușoară, accesibilă tuturor, întâlnind la tot pasul peisaje minunate, spre CHILIA LUI AMBROZIE de pe Culmea Șoimilor, Dealul Istrița, aceasta fiind declarată monument istoric.Este vorba de chilia călugărului Ambrozie Rizea (1889-1980) care a trăit în pustnicie 60 de ani. Se spune că era prieten cu vulturii și cu urșii și cânta îngerește.

Tariful include:

  • Transport cu autocar/midiautocar/microbuz;
  • Vizitele obiectivelor incluse în program: Biserica dintr-o piatră, Mormintele tracice, Tabăra de sculptură de la Năieni, Chilia lui Ambrozie.
  • Ghid național de turism atestat de Ministerul Turismului.

Tariful nu include:

  • Cheltuielile personale.

Modalitatea de plată: plata se poate face prin transfer bancar în contul RO45BTRLRONCRT0494891101, Banca Transilvania sau la casieriile Băncii Transilvania, cu precizarea explicită a excursiei pentru care optaţi. Se recomandă efectuarea cu cel puțin 7 zile înainte de plecare a plății integrale a excursiei. În plus, pentru siguranță, vă rugăm să faceți rezervarea pentru excursie și trimițând un e-mail pe adresa de contact a firmei-contact@nuibaihailadrum.ro sau un SMS pe numărul de telefon al firmei-0770.678.299 sau un mesaj pe contul de Facebook al firmei.

Grup minim: 40 de persoane

Alte informații:

  • Tarifele de intrare la obiectivele turistice din România se achită în moneda națională și se pot modifica de către autoritățile locale;
  • Ghidul poate modifica ordinea de vizitare a obiectivelor turistice fără a afecta structura programului;
  • În cazul în care nu se formează grupul minim de turiști, excursia poate fi anulată sau modificată, turiștii având posibilitatea de a opta, ulterior, pentru excursia inițială sau pentru mutarea la o altă excursie;
  • Reducere 10%/excursie pentru clienții fideli.

Condiții de participare:

  • Se recomandă ca turiștii să fie echipați cu încălțăminte pentru drumeție (bocanc tip gheată) și un rucsac de drumeție.
  • Se recomandă ca turiștii să aibă la ei mâncare (apă, gustări, fructe, sandwich-uri etc.), în funcție de necesități.