Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură (U.N.E.S.C.O.) este o agenţie specializată din cadrul sistemului Organizaţiei Naţiunilor Unite (O.N.U.). Convenţia prin care s-a constituit U.N.E.S.C.O. a fost adoptată de către Conferinţa O.N.U. desfăşurată la  Londra în 16 noiembrie 1945 şi a intrat în vigoare la 4 noiembrie 1946, 20 de state ratificând-o.
1. Criteriile care stau la baza includerii bunurilor naturale şi culturale pe Lista Patrimoniului Mondial
Obiectivul principal al U.N.E.S.C.O. este acela de a contribui la menţinerea păcii şi securităţii în lume  promovând colaborarea între naţiuni prin intermediul educaţiei, ştiinţei şi culturii precum şi comunicarea, colaborarea între naţiuni, în scopul asigurării respectului universal pentru dreptate, lege, drepturile omului şi libertăţile fundamentale pentru toţi, indiferent de rasă, sex, limbă sau religie, pe care Charta Naţiunilor Unite le recunoaşte tuturor popoarelor lumii.
            U.N.E.S.C.O. a adoptat în anul 1972, la Paris, Convenţia privind Protecţia Patrimoniului Mondial Cultural şi Natural, asumându-şi cu acest prilej şi deschiderea unei Liste a patrimoniului mondial care, în prezent, cuprinde  în total 1092 de bunuri ce constituie patrimoniul cultural şi natural pe care Comitetul Patrimoniului Mondial le consideră a avea o valoare universală excepţională. Ele sunt repartizate în felul următor (2019):
  • 845 de bunuri culturale;
  • 209 de bunuri naturale;
  • 38 de bunuri mixte.
Aceste bunuri sunt repartizate în 167 de state membre, din noiembrie 2007, 185 de state ratificând Convenţia patrimoniului mondial.
De asemenea, World Heritage List menționează existența și a 37 de bunuri transfrontaliere și 54 aflate în pericol.
Criteriile care stau la baza includerii proprietăţilor culturale în această listă sunt următoarele:
„monumente: opere arhitecturale, opere ale sculpturii şi picturii monumentale sau structuri de natură arheologică, inscripţii, peşteri locuite şi combinaţii ale acestora, care sunt de o valoare universală remarcabilă din punctul de vedere al istoriei, artei sau ştiinţei;
grupuri de construcţii: grupuri de construcţii separate sau conectate, care, datorită arhitecturii şi omogenităţii sau locului lor în peisaj, sunt de o valoare universală remarcabilă din punctul de vedere al istoriei, artei sau ştiinţei;
situri: opere ale oamenilor sau opere combinate ale naturii şi omului, şi areale incluzând situri arheologice care sunt de o valoare universală remarcabilă din punct de vedere istoric, estetic, etnologic sau antropologic”.
            Un anume monument, un grup de construcţii sau situri – aşa cum au fost definite anterior-trebuie să îndeplinească unul sau mai multe criterii dintre cele ce urmează a fi prezentate, ca un test al autenticităţii. Fiecare proprietate nominalizată trebuie:
  1. să reprezinte o capodoperă a geniului creativ uman; sau
  2. să arate un important schimb al valorilor umane, valabil peste timp, sau în interiorul unei zone culturale din lume, în dezvoltarea arhitecturii, artei monumentale  sau în planificarea oraşelor şi designului peisajului; sau
  3. să poarte o mărturie unică sau cel puţin excepţională a tradiţiei culturale sau a unei civilizaţii care mai există sau care a dispărut; sau
  4. să fie un exemplu excepţional al unei clădiri sau ansamblu arhitectonic sau peisaj care să reprezinte o etapă semnificativă în istoria umanităţii; sau
  5. să fie un exemplu deosebit al colonizării umane tradiţionale sau al utilizării pământului care este reprezentativ pentru o anumită cultură/culturi, mai ales în momentul în care a devenit vulnerabilă sub impactul unei modificări ireversibile; sau
  6. să fie direct sau tangibil asociată cu evenimente sau tradiţii de viaţă, cu idei sau credinţe, cu opere artistice sau literare cu semnificaţie universală deosebită (Comitetul consideră că acest criteriu trebuie să justifice includerea în listă numai în circumstanţe excepţionale sau în legătură cu alt criteriu cultural sau natural).
Criteriile care stau la baza includerii proprietăţilor naturale în această listă sunt următoarele:
„Caracteristici naturale constând în formaţiuni fizice sau biologice sau grupuri ale unor asemenea formaţiuni, care sunt de o valoare universală de excepţie din punct de vedere estetic sau ştiinţific;
formaţiuni geologice sau fizico-geografice sau areale concret delimitate care constituie habitatul unor specii de plante şi animale ameninţate de o valoare universală excepţională din punctul de vedere al ştiinţei, conservării sau frumuseţii naturale”.
            O moştenire naturală desemnată să facă parte din listă- aşa cum a fost definită anterior- trebuie să îndeplinească unul sau mai multe criterii dintre cele ce urmează, dacă este să fie luată în considerare:
  1. să fie exemple excepţionale ce reprezintă o etapă majoră în istoria Terrei, incluzând recorduri ale vieţii, procese geologice semnificative în dezvoltarea formelor de relief, aflate  în derulare, sau caracteristici fizico-geografice sau geomorfologice semnificative; sau
  2. să fie exemple excepţionale reprezentând procese biologice şi ecologice semnificative, aflate în derulare, în evoluţia şi dezvoltarea solului, apelor dulci, ecosistemelor marine şi de coastă, şi comunităţilor de plante şi animale; sau
  3. să conţină un fenomen natural de excepţie sau areale de o frumuseţe naturală excepţională şi importanţă estetică; sau
  4. să conţină cele mai importante şi semnificative habitate naturale pentru conservarea in-situ a diversităţii biologice, incluzând acele specii ameninţate de o valoare universală de excepţie din punctul de vedere al ştiinţei şi conservării.
Ca urmare a acestor criterii utilizate în alegerea moştenirilor ce urmează să fie incluse pe Lista patrimoniului mondial, se pun câteva întrebări:
  1. sunt suficiente criteriile care stabilesc valoarea universală deosebită a monumentelor sau parcurilor naţionale? Sunt ele subiective?;
    1. câte situri trebuie să fie trecute pe listă astfel încât resursele disponibile pentru protecţia lor să fie suficiente? Sunt resursele financiare limitate indiferent de numărul moştenirilor aflate pe listă?;
    1. care este semnificaţia reală a Listei  patrimoniului mondial? Este o listă a siturilor care necesită o protecţie activă sau o listă a siturilor care trebuie să fie cele mai vizitate de către turişti?;
    1. atrăgând atenţia prin intermediul acestei liste asupra câtorva situri prestigioase, nu încurajăm oare oamenii să le ignore pe altele?;
    1. de ce beneficii practice dispun cei responsabili cu protejarea unui asemenea sit de pe urma includerii sale pe listă, din moment ce Fondul Patrimoniului Mondial este aşa de limitat?;
    1. cum poate creşte numărul resurselor de pe listă în timp ce convenţia beneficiază de o sumă de bani fixă şi foarte modestă? Cu toate acestea, noi situri continuă să fie incluse pe listă în fiecare an.
            Ce face excepţional conceptul de „moştenire mondială” este aplicarea sa la nivel universal. Siturile moştenirii mondiale aparţin tuturor popoarelor lumii, independent de teritoriul pe care se află.
            Cum poate un sit moştenire mondială din Egipt să aparţină, deopotrivă, egiptenilor dar şi populaţiei din Indonezia sau Argentina? Răspunsul poate fi găsit în Convenţia cu privire la Protecţia Moştenirii Culturale şi Naturale Mondiale, prin care statele lumii recunosc că siturile aflate pe teritoriul lor naţional şi care au fost înscrise pe Lista patrimoniului mondial, fără a le prejudicia suveranitatea sau proprietatea, constituie o moştenire mondială a cărei protecţie constă în datoria comunităţii internaţionale de a coopera.
            Fără suportul altor ţări, multe situri cu o valoare culturală şi naturală recunoscută vor fi deteriorate sau, mai grav, vor dispărea, rareori având norocul de a fi descoperite şi conservate. Convenţia amintită anterior este, astfel, o înţelegere semnată de 160 de ţări ale lumii, în scopul contribuţiei lor cu resursele financiare şi intelectuale necesare prezervării siturilor patrimoniului mondial.
            Astfel, un sit-moştenire mondială diferă de un sit moştenire naţională prin cuvintele „o valoare universală remarcabilă”.
            Toate ţările  lumii au situri de interes local sau naţional care sunt pe deplin justificate surse ale mândriei naţionale, iar convenţia le încurajează să-şi identifice şi să-şi protejeze moştenirile chiar dacă sunt sau nu înscrise pe Lista  patrimoniului mondial. Siturile selectate pentru a face parte din această listă sunt aprobate pe baza meritelor lor ca fiind cele mai bune exemple posibile ale moştenirii culturale şi naturale.
            Lista  patrimoniului mondial atrage atenţia asupra diversităţii şi bogăţiei moştenirilor culturale şi naturale de pe Terra, aceste situri aparţinând tuturor popoarelor lumii, fără a se ţine seama de teritoriul pe care sunt amplasate, ceea ce conduce la necesitatea păstrării şi conservării lor.
2. Siturile din România aflate pe Lista Patrimoniului Mondial U.N.E.S.C.O
România este membră UNESCO de la  data de 27.07.1956.
Comisia Naţională a României pentru UNESCO a luat fiinţă în anul 1956 şi a fost reorganizată prin Hotărârea de Guvern nr. 624 în august 1995. Tot atunci a fost stabilit şi statutul său de instituţie publică cu personalitate juridică, finanţată de la bugetul de stat, în coordonarea Ministerului Educaţiei şi Cercetării. Activitatea Comisiei se desfăşoară în conformitate cu Carta UNESCO, cu Statutul său propriu, cu respectarea normelor legale privind instituţiile publice, în consens cu politica generală a Guvernului României. Pentru reprezentarea intereselor României la UNESCO şi semnarea parteneriatelor internaţionale, Comisia colaborează cu Delegaţia Permanentă a României pe lângă UNESCO, organism aflat în subordinea Ministerului Afacerilor Externe din România.
Comisia are un rol consultativ, de analiză, sinteză, elaborare, implementare, coordonare şi evaluare pentru Programele ce decurg din planurile elaborate de UNESCO în următoarele domenii de activitate: educaţie, ştiinţe ale naturii şi socio-umane, cultură şi arte, tehnologie şi comunicare, tineret, problematica femeilor, drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului etc.. Asigură participarea României la următoarele Programe UNESCO: MAB/Omul şi Biosfera; MOST/Managementul Transformărilor Sociale; PHI/Programul Hidrologic Internaţional; COI/Comisia Oceanografică Internaţională; CIGB/Comisia Interguvernamentală de Bioetică; COMEST/Comisia Interguvernamentală de Etică a Ştiinţei şi Tehologiei; EFA/Educaţia pentru toţi; IFA/Informaţia pentru toţi; LLL/Programul de Educaţie a Adulţilor etc.. Promovează şi transpune în practică obiectivele şi scopurile UNESCO prin intermediul reţelelor naţionale de parteneri: Federaţia Română a Asociaţiilor, Cluburilor şi Centrelor pentru UNESCO, Reţeaua de Şcoli Asociate UNESCO din România, Catedrele UNESCO din România, Comisia Permanentă Comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru Relaţia cu UNESCO etc.. Promovează în sistemul UNESCO valorile culturii şi civilizaţiei naţionale prin monitorizarea aplicării legislaţiei referitoare la protejarea patrimoniulului naţional, cultural şi natural, material şi imaterial, prin Programul de Aniversări UNESCO, prin participarea României la Programele Memoria Lumii (Memory of the World – MOW) şi Biblioteca Digitală Mondială (World Digital Library – WDL) etc..Comisia Naţională a României pentru UNESCO are drept misiune aceea de a focaliza programele UNESCO relevante în România, făcându-le repere ale dezvoltării socio-economice durabile şi de a fructifica, în planul activităţii globale a UNESCO, valorile româneşti în domeniul educaţiei şi ştiinţei, precum şi profunzimea şi diversitatea culturală românească. Aceste două magistrale funcţionează şi pot fi eficiente doar dacă ele se bazează pe comunicarea, dialogul, schimbul de experienţă şi idei între deţinătorii de expertiză, precum şi dintre aceştia şi autorităţi. Rolul de neînlocuit al Comisiei este acela de a asigura şi optimiza acest fapt[1].

Figura nr. 1. Distribuţia geografică a siturilor U.N.E.S.C.O. din România

Sursa: Revista „Patrimoniul Mondial Cultural şi Natural UNESCO”, Autoritatea Naţională pentru Turism

România se regăseşte pe Lista patrimoniului mondial cu două categorii de situri naturale: considerate “bunuri ale umanităţii” şi anume:
1. Delta Dunării (înscrisă în anul 1991) – sit natural. Apele Dunării care se varsă în Marea Neagră formează cea mai mare şi mai bine protejată deltă europeană. Ea găzduieşte peste 1.200 de specii de plante şi copaci, peste 300 de specii de păsări ca şi 100 specii de peşti de apă dulce în numeroasele sale lacuri şi mlaştini. Delta Dunării este una dintre cele mai întinse zone umede (2.681 km2) şi cea mai vastă zonă de stufărişuri compacte din lume. Datorită numeroaselor ecosisteme identificate aici, Delta Dunării se remarcă printr-o complexă biodiversitate şi un genofond de o inestimabilă valoare a patrimoniului natural;

Figura nr. 2. Localizarea geografică a Deltei Dunării

Sursa: http://www.cimec.ro/Monumente/UNESCO/UNESCOro/indexDelta.htm, accesat la 7.11.2016

2. Pădurile seculare și virgine de fag din Carpați și din alte regiuni ale Europei (înscrise în anul 2007) acoperă23.983 de hectare. Obiectivul este împărțit cu alte 11 țări și cuprinde următoarele arii protejate din România:
De la sfârșitul ultimei epoci de gheață, fagul european s-a răspândit de la câteva zone izolate de refugiu în alte areale precum Alpi, Carpați, Mediterană, Pirinei, Alpii Dinarici, pentru o perioadă scurtă de câteva mii de ani, fiind încă un proces în curs de derulare. Expansiunea reușită pe un întreg continent este legată de adaptabilitatea și toleranța copacilor la diverse condiții climatice, geografice și fizice.
De asemenea, România se regăseşte pe Lista patrimoniului mondial cu șase categorii de situri culturale considerate “bunuri ale umanităţii” şi anume:
1. Siturile săteşti cu biserici fortificate din Transilvania (înscrise în anul 1993) – sit cultural. Ele sunt distribuite în judeţele Alba, Braşov, Harghita, Mureş şi Sibiu. Bisericile fortificate din aceste sate sunt înzestrate cu picturi însufleţite ale patrimoniului cultural din sudul Transilvaniei. Cele şapte sate sunt caracterizate printr-un sistem agrar specific (tehnici agricole, modul de utilizare a pământului) şi printr-o organizare a fermelor ca un tot unitar (păstrate din Evul Mediu târziu), dominate de bisericile lor fortificate care au fost construite în secolele XIII – XVI. În centrul vechilor aşezări rurale, înfiinţate de coloniştii saşi în provincia românească Transilvania, în secolul al XII-lea, se află câte o biserică întărită cu ziduri de apărare care servea altădată şi ca loc de refugiu în caz de primejdie. Aceste biserici, având aspectul unor mici cetăţui, au fost ridicate mai ales după marea invazie tătară din anul 1241. Aproximativ 150 de sate păstrează asemenea monumente.
  • În mijlocul cetăţii ţărăneşti de la Viscri (judeţul Braşov) din apropierea Sighişoarei, înălţată în secolele XV-XVII, s-a păstrat o veche biserică în stil gotic, construită pe locul unei capele romanice (secolele XII-XIII).
  • Biserica din Prejmer situată la 15 km de Braşov a fost construită între 1241-1250 în stil gotic timpuriu, de inspiraţie cisterciană. Păstrează un valoros altar pictat din secolul al XV-lea şi o orgă din anul 1803. Ulterior fortificării, a devenit cea mai puternică cetate ţărănească din Transilvania.
  • În incinta cetăţii ţărăneşti din satul Biertan, situat la 80 km de Sibiu, a fost ridicată în perioada 1492-1516 o biserică fortificată. Ea este construită în stilul goticului târziu, cu elemente de Renaştere şi deţine un valoros altar compus din 28 de panouri pictate şi sculpturi policrome în lemn realizate în Transilvania precum şi un amvon din piatră. Biserica a fost, începând cu anul 1572, timp de aproape trei secole, sediu episcopal al Bisericii Evanghelice.
  • Biserica fortificată din centrul satului Saschiz, situat la 20 km de Sighişoara, a fost construită în perioada 1493-1496. Incinta fortificată a bisericii nu s-a păstrat până în zilele noastre. Pe un deal din apropierea Saschizului se află şi o cetate ţărănească din secolele XIV-XV.
  • În satul Câlnic, situat la 28 km de Alba Iulia, se găseşte una dintre cele mai vechi cetăţi din Transilvania, ridicată în jurul anului 1200. Din incintă fac parte o capelă, un donjon cu trei etaje-Turnul Siegfried (1270-1272) şi două turnuri de pază. În secolele XV-XVI a fot amenajată ca cetate ţărănească, construindu-se o centură exterioară de ziduri.
  • În satul Dârjiu, localizat la 18 km de Odorheiu Secuiesc, atestat documentar din anul 1334, a fost construită în secolele XIII-XIV o biserică în stil romanic, transformată mai târziu în stil gotic, iar apoi fortificată. În interior se conservă picturi murale de factură gotică executate în anul 1419.
  • Aşezarea Valea Viilor (50 km de Sibiu) păstrează o frumoasă biserică fortificată, cu hramul Sfântul Petru. A fost construită în secolul al XIII-lea, la sfârşitul secolului al XV-lea fiind înconjurată cu puternice ziduri de apărare, cu o înălţime de 8 metri, prevăzute cu turnuri.

Figura nr. 3. Distribuţia teritorială a siturilor săteşti cu biserici fortificate din Transilvania

Sursa: http://www.cimec.ro/Monumente/UNESCO/UNESCOro/indexTrans.htm, accesat la 7.11.2016

2. Mănăstirea Horezu (Hurez) (înscrisă în anul 1993) – sit cultural. Fondată în anul 1960 de Constantin Brâncoveanu, Mănăstirea Horezu din Valahia este o capodoperă a stilului „brâncovenesc”, cunoscut pentru arhitectura sa pură şi echilibrată, bogăţia detaliilor sculptate, tratamentul compoziţiilor religioase, portretele votive şi stilul decorativ pictat. Şcoala de pictură murală şi de icoane înfiinţată în secolul al XVIII-lea la Mănăstirea Horezu era foarte renumită în Balcani. Ea este compusă din biserica principală cu hramul Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena (construită în perioada 1690-1694), paraclisul cu hramul Naşterea Maicii Domnului (1697), biserica bolniţei (ctitorită între 1696-1699 de Maria Brâncoveanu), Schitul Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel (1698), Schitul Sfântul Ştefan (1703), Casa Domnească, Foişorul lui Dionisie Bălăcescu (1752-1753). În vremea lui Constantin Brâncoveanu, Mânăstirea Hurez a devenit un important centru de cultură şi de intensă activitate artistică.    

Figura nr. 4. Aşezarea geografică a Mânăstirii Horezu

Sursa: http://www.cimec.ro/Monumente/UNESCO/UNESCOro/indexHorz.htm, accesat la 7.11.2016

3. Mănăstirile din Bucovina (înscrise în anul 1993) – sit cultural. Cu picturile pereţilor exteriori decoraţi cu fresce specifice secolelor XV şi XVI, capodopere ale artei bizantine, cele şapte biserici sunt unice în Europa. Nicăieri în lume nu se află adunate, pe un spaţiu atât de restrâns, mai multe biserici, mânăstiri şi schituri ca în regiunea Moldovei. Ridicate mai ales de voievozii moldavi din familia Muşatinilor, aceste mânăstiri serveau, în acelaşi timp, şi ca necropole domneşti.
  • Biserica Mănăstirii Voroneţ, aflată la 5 km depărtare de Gura Humorului, este socotită „o adevărată Capelă Sixtină a Orientului”. Ea a fost realizată în inconfundabila culoare albastră, ajunsă de mult celebră. De altfel, originea „albastrului de Voroneţ” nu a fost elucidată pe deplin nici până în prezent.
  • Biserica Mănăstirii Humor, situată la 6 km nord de oraşul Gura Humorului, este unul dintre cele mai reprezentative monumente ale artei medievale româneşti. A fost înălţată în anul 1530 şi păstrează admirabilele fresce exterioare executate în stil bizantin în anul 1535 de către Toma Zugravul din Suceava. Culoarea predominantă este roşu-cărămiziu, fapt care o individualizează cromatic faţă de alte lăcaşuri de cult.
  • Moldoviţa este situată la 36 km de Gura Humorului, fiind ctitorie a lui Petru Rareş din anul 1532. Este una dintre cele mai frumoase biserici cu picturi exterioare ale Bucovinei. Se remarcă prin strălucitorul auriu al frescelor ei, executate în anul 1537.
  • Mănăstirea Probota, aşezată la 5 km de Dolhasca, a fot înălţată în anul 1530 de Petru Rareş. Este una dintre cele mai reuşite realizări ale artei constructive feudale moldoveneşti, reprezentativă pentru secolul al XVI-lea. Biserica mănăstirii a fost pictată atât în interior cât şi la exterior în anul 1532, în stilul epocii lui Petru Rareş.
  • Biserica din Pătrăuţi, aflată la 12 km depărtare de Suceava, a fost ctitorită de Ştefan cel Mare în anul 1487. Biserica de mici dimensiuni păstrează în întregime pictura iniţială.
  • Biserica „Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul” (1503) din satul Arbore (situat la 32 km nord-vest de Suceava) făcea parte din curtea boierească a lui Luca Arbore, pârcălab din Suceava în vremea lui Ştefan cel Mare. Pictura exterioară a fost realizată în anul 1541. În pronaos se află mormântul ctitorului, cel mai reprezentativ monument funerar în stil gotic târziu din întreaga Moldovă.
  • Biserica „Sfântul Gheorghe” a Mănăstirii „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava a început să fie construită în timpul lui Bogdan al III-lea (1514), fiind terminată ulterior de Ştefăniţă Vodă în anul 1522-ambii fii ai lui Ştefan cel Mare. Din pictura exterioară, datând din vremea lui Petru Rareş, s-au conservat doar câteva fragmente, pe peretele sudic. Biserica păstrează moaştele Sfântului Ioan cel Nou, aduse la Suceava în anul 1402 de Alexandru cel Bun. Din anul 1991, Mănăstirea Sfântul Ioan cel Nou este sediul Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor.  

Figura nr. 5. Repartizarea teritorială a Mănăstirilor din Bucovina aflate pe Lista Patrimoniului Mondial U.N.E.S.C.O.

Sursa: http://www.cimec.ro/Monumente/UNESCO/UNESCOro/indexMold.htm, accesat la 7.11.2016

4. Centrul istoric al Sighişoarei (înscris în anul 1999) – sit cultural. Fondată de meşteşugarii şi negustorii germani, cunoscuţi ca saxonii din Transilvania, centrul istoric al Sighişoarei a păstrat într-un mod exemplar caracteristicile unui orăşel medieval, fortificat, care a jucat un important rol strategic şi comercial în centrul Europei pentru câteva secole. Sighişoara este un exemplu remarcabil al unui  orăşel fortificat aflat la graniţa dintre cultura latină a Europei Centrale şi cultura bizantin – ortodoxă a Europei de Sud-Est. Cetatea Sighişoarei, ridicată în anul 1911 de coloniştii saşi pe un deal de pe malul stâng al Târnavei Mari, a păstrat nealterată ambianţa medievală. Obiectivele turistice reprezentative sunt Turnul cu Ceas (secolul XIV), biserica fostei mânăstiri dominicane, ridicată în secolul al XIII-lea în interiorul căreia se găseşte altarul baroc sculptat în anul 1680 de Johann West şi pictat de artistul peregrin Jeremias Stranovius, Casa Veneţiană, Casa Vlad Dracul, Casa cu Cerb, Scara Şcolarilor (cu 175 de trepte), Biserica din Deal (secolul XIV), valoros monument arhitectonic în stil gotic, cele nouă turnuri de apărare păstrate în prezent din cele 14 existente în trecut (Turnul cu Ceas, Turnurile Tăbăcarilor, Cositorarilor, Măcelarilor, Cojocarilor, Cizmarilor, Fierarilor etc.);

Figura nr. 6. Localizarea geografică a bisericilor fortificate din Transilvania

Sursa: http://www.cimec.ro/Monumente/UNESCO/UNESCOro/indexSighis.htm, accesat la 7.11.2016

5. Ansamblul „biserici din lemn în Maramureş” (înscrise în anul 1999) – sit cultural. Este vorba de bisericile din lemn situate în satele Bârsana, Budeşti, Deseşti, Ieud, Siseşti, Poienile Izei, Târgu – Lăpuş. Acest ansamblu reprezintă o selecţie a opt exemple remarcabile de stiluri arhitecturale diferite din diverse perioade şi zone. Ele sunt înzestrate cu picturi caracterizate printr-o varietate a designului şi măiestriei. Sunt construcţii din lemn înalte dar înguste, cu turnuri cu ceas şi cu unul sau două acoperişuri cu şindrile. Sunt caracteristice peisajului cultural montan din nordul României. Aceste biserici sunt exemple remarcabile ale arhitecturii religioase naţionale în lemn ce rezultă din întâlnirea dintre tradiţiile religioase ortodoxe cu  influenţele gotice  împletindu-se într-o interpretare specific naţională a tradiţiilor construcţiei din lemn, arătând un înalt nivel al maturităţii artistice şi îndemânării meşteşugarilor.
  • Biserica din Ieud-din Deal datând din secolul al XVII-lea, a fost pictată de Alexandru Ponehalschi în secolul al XVIII-lea. În podul ei a fost găsit „Codicele de la Ieud”, cea mai veche pravilă în limba română (probabil 1391). Aici se păstrează o colecţie de icoane vechi pe lemn, din secolele XVII-XVIII, o colecţie de icoane pe sticlă din centrul de iconari Nicula (primul centru transilvănean de pictură pe sticlă), valoroase cărţi şi documente.
  • Biserica Sfântul Nicolae din Budeşti (Josani) a fost înălţată în anul 1643 pe locul uneia din secolul al XV-lea. Biserica din bârne groase de lemn, aşezate pe o fundaţie de piatră, a fost pictată în culori calde şi luminoase, plăcut armonizate, pe la 1672, de către Alexandru Ponehalschi, unul dintre cei mai activi pictori maramureşeni. Din păcate, pictura s-a păstrat bine doar pe pereţii de sud şi vest ai pronaosului.
  • Biserica „Cuvioasa Paraschiva” din Poienile Izei datează din secolul al XVII-lea. Deosebit faţă de alte biserici este altarul, cu patru laturi, ca în vechime. Pictura executată în anul 1794, impresionează prin stilul eclectic, combinând elemente iconografice tradiţionale cu altele specifice epocii respective.
  • Biserica de lemn „sfinţii Arhangheli” din Rogoz datează din secolul al XVII-lea şi a fost construită în anul 1663. Este unul dintre cele mai interesante lăcaşuri de cult din Transilvania. Turnul clopotniţă este flancat de patru turnuleţe, amplasate pa colţuri. Sub streaşină se află numeroase console, sculptate în formă de capete de cai.
  • Biserica „Cuvioasa Paraschiva” din Deseşti a fost înălţată în anul 1717. Arhitectura ei se înscrie în linia tradiţională. Modul de îmbinare a elementelor constructive, echilibrul formelor şi volumelor, armonia de ansamblu conferă impresia de simplitate şi eleganţă. Originalitatea monumentului este dată de bârnele din partea superioară, care susţin şarpanta acoperişului, prelungite şi sculptate în scară. Biserica păstrează o valoroasă pictură murală, executată în anul 1780 de zugravii Radu Munteanu şi Gheorghe Vişoveanul.
  • Biserica „Intrarea în Biserică a Maicii Domnului” din Bârsana datează din anul 1720 şi oferă un exemplu tipic de arhitectură maramureşeană. Se remarcă prin dimensiunile mici, fiind pictată în anul 1806 cu influenţe baroce.
  • Biserica „Sfinţii Arhangheli” din Plopiş a fost construită la sfârşitul secolului al XVII-lea de meşterul Ioan Macarie şi pictată în anul 1811 de zugravul Ştefan din Şişeşti.
  • Biserica „Sfinţii Arhangheli” din Şurdeşti a fost construită în anul 1776 de meşterul Ioan Macarie şi pictată în anul 1783 de Ştefan din Şişeşti. Este considerată cea mai înaltă construcţie de lemn din ţară, având un turn cu o înălţime de 54 metri. Iconostasul bisericii se remarcă prin elementele sculptate de factură barocă, policromate şi aurite şi prin icoanele pictate cu fonduri de aur.

Figura nr. 7. Repartizarea geografică a bisericilor din lemn din Maramureş aflate pe Lista Patrimoniului Mondial U.N.E.S.C.O.

Sursa: http://www.cimec.ro/Monumente/UNESCO/UNESCOro/indexMaram.htm, accesat la 7.11.2016

6. Fortăreţele dacice din Munţii Orăştiei (înscrise în anul 1999) – sit cultural. Fortăreţele dacice reprezintă fuziunea dintre tehnicile şi conceptele arhitecturii militare dinăuntrul şi din afara stilului clasic pentru a crea un stil unic. Regii geto – daci ai sfârşitului de mileniu I î. Hr. au atins un nivel cultural şi socio-economic de excepţie, acesta fiind simbolizat de grupul de fortăreţe.

Figura nr. 8. Fortăreţele dacice din Munţii Orăştiei

Sursa: http://www.cimec.ro/Monumente/UNESCO/UNESCOro/indexOrast.htm, accesat la 7.11.2016

            Fortăreţele dacice defensive în număr de şase datează din Epoca de Fier târzie, fiind create în secolele I î.Hr. şi d.Hr. ca o protecţie împotriva cuceririi romane. Ele sunt foarte bine păstrate fiind localizate într-o zonă naturală spectaculoasă prezentând o imagine dramatică a unei civilizaţii inventive şi puternice a Epocii de Fier. 
Alte inițative UNESCO
            În anul 2008, UNESCO a instituit Premiul pentru Patrimoniul Tehnic Preindustrial, pe care l-a acordat Muzeului „Astra” din Sibiu, ca recunoaştere a performanţelor acestei instituţii (pentru valoarea patrimoniului expus şi cercetarea ştiinţifică). Recunoaşterea internaţională a venit după ce, în anul 2006, CNR pentru UNESCO a acordat muzeului Astra-Sibiu – Premiul Pentru Patrimoniul Tehnic „Dumbrava Sibiului”;
O altă inițiativă europeană este Lista Patrimoniului European care, în cazul României, cuprinde:

[1] http://www.cnr-unesco.ro/ro/catedreunesco.php